Cum sa iti setezi obiective mai bune

Cum sa iti setezi obiective mai bune

Setarea obiectivelor reprezintă un lucru important atunci când te decizi să iți îmbunătățești stilul de viată.

 

Unul dintre cele mai populare obiective este “Să slăbesc X Kg până la data de”. Acest obiectiv este unul
foarte bun, dar incomplet.

 

În cele ce urmează vei înțelege de ce și ce poți face să iți setezi obiective mai bune.

 

“Să slăbesc X Kg până la data de” reprezintă un obiectiv de final. Dacă îți setezi un asemenea obiectiv, excelent! Acest tip de obiectiv te ajută să te mobilizezi și să începi să acționezi.

 

Probelma este ca nu îți permite un grad mare de control.

 

Nu-i poți impune corpului tău să slăbească într-un anumit interval de timp sau de pe anumite zone.

 

Practic este ca și cum ai incerca sa controlezi arderea grasimii la nivel de celulă.

 

Ghici ce?

Voluntar nu poți face acest lucru.

 

Atunci ce poți face?

Poți să iți setezi în schimb obiective de proces.

 

Obiectivul de proces presupune stabilirea unor sarcini pe care le poți face zi de zi asupra cărora ai
control deplin.

 

 

Câteva exemple ar fi:

  1. Să vin de 3 ori pe săptămână la sală.
  2. Să merg 10.000 de pași pe zi.
  3. Să mănânc o masă pregatită acasă pe zi.
  4. Să înlocuiesc ronțăielile cu ceva mai sănătos.

 

Atingând acest tip de obiectiv zi de zi vei putea face alegeri mai bune care iți vor aduce rezultatele
dorite.

 

În plus, va fi mai simplu de urmărit dacă mergi în direcția pe care ți-o dorești.

 

În concluzie, ambele tipuri de obiective sunt necesare. Primul te pune pe treabă, iar al doilea îți dă posibiitatea să te ții de treabă.

 

Apoi cand vine momentul să vezi dacă ai facut progrese lucrurile sunt simple și clare. Vezi îmbunătățiri? Perfect! Înseamnă că te-ai ținut de plan.

 

Nu vezi îmbunătățiri? Nicio problemă, verifică daca ai respectat planul întocmai și vezi dacă trebuie ceva
modificat.

 

 

Până data viitoare,
Răzvan

 

Artcol scris de Răzvan Dan Ene antrenor personal, Precision Nutrition Level 1 Coach, medic rezident
medicină de familie.

× Salut! Cu ce te putem ajuta?